Ce cadouri poți oferi unui profesor pe care îl apreciezi? - ghizbi.ro

Ce cadouri poți oferi unui profesor pe care îl apreciezi?

Se spune că profesorii buni educă pentru o anumită profesie, în timp ce profesorii excelenți educă pentru o viață. Fiecare dintre noi am avut la un moment dat un profesor care ne-a inspirat, ne-a transmis încredere și ne-a ghidat pe un drum plin de oportunități. Spunem de multe ori că astfel de profesori merită o statuie, însă de prea puține ori ne arătăm recunoștința față de educația pe care ne-au oferit-o. În acest articol ne-am propus să îți oferim câteva idei de cadouri personalizate pentru profesorii care ți-au devenit pe rând, confidenți și mentori. Indiferent de ocazia cu care vrei să îi oferi un cadou unui profesor (final de an școlar, aniversare, Ziua Internațională a Profesorului, etc.), poți fi sigur că aceste cadouri vor aduce cel puțin un zâmbet pe fața profesorului și o amintire pe viață.

Cadourile personalizate, cea mai bună opțiune

Înainte de a-ți propune câteva idei de cadouri, am vrea să lămurim un aspect al acestei discuții. Subiectul ”cadouri pentru profesori” provoacă multă vâlvă în grupurile de părinți – unii dintre ei vor un cadou cât mai valoros, gândindu-se că nivelul aprecierii este direct proporțional cu prețul. Nu încurajăm o astfel de practică, însă nici nu o putem blama. Societatea noastră este construită pe baza unei astfel de mentalități ce se manifestă nu doar în acest domeniu, ci în mai multe (un exemplu la fel de elocvent este medicina). Ce vrem noi să facem este să schimbăm puțin percepția asupra cadourilor pentru profesori. Ne dorim să ne exprimăm aprecierea și recunoștința, iar cel mai bun mod prin care putem face asta este prin intermediul unui cadou simbolic. 

Există multe tablouri personalizate cu un citat ce ilustrează perfect munca unui profesor, rame foto ce pot fi personalizate cu o poză de grup și un mesaj compus de tot colectivul unei clase. Astfel de cadouri vor rămâne pe veci în amintirea și sufletul unui profesor pentru că ele exprimă apreciere și recunoștință. Crezi că un profesor își va aminti peste câțiva ani despre parfumul scump pe care i l-ai oferit? În schimb, o plachetă personalizată își va găsi locul pe biroul său sau acasă, în bibliotecă, și îi va aduce un zâmbet de fiecare dată când o privește. (pe ghizbi.ro găsești multe exemple de astfel de cadouri potrivite pentru profesori)

Cum mai poate fi exprimată aprecierea?

Unii profesori dezvoltă o relație de prietenie cu elevii lor, o relație ce continuă chiar și după terminarea școlii. E frumos să știi că indiferent ce problemă ai avea, există o persoană la care poți apela. Aprecierea nu trebuie să fie exprimată întotdeauna printr-un cadou. Un simplu ”Mulțumesc!” spus la timp valorează mai mult decât orice cadou oferit. Așa că, învață să mulțumești în momentul în care primești ajutor.

Un alt mod în care îți poți exprima aprecierea este să îl ții la curent pe profesorul cu care te-ai înțeles atât de bine cu lucrurile bune care se întâmplă în viața ta (în special în plan profesional), și să îi reamintești din când în când că acest parcurs i se datorează și lui. Ar trebui să practicăm recunoștință mai des decât o facem și să învățăm să mulțumim pentru sprijinul pe care îl primim de la persoanele care își lasă amprenta în viața noastră. Din când în când, nu uita să mai mergi în vizită la școală pentru a vedea ce mai fac profesorii tăi – observă bucuria sinceră pe care o au în ochi atunci când te văd. Cam atât de simplu e să faci pe cineva fericit, fără să fie nevoie de un cadou valoros.

Profesorii buni sunt cei care îți arată încotro să privești, dar nu îți spun și ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo. Te susțin cu sfaturi bune, te ghidează pe drum, te ajută să treci obstacole atunci când te împotmolești, iar în momentul în care ajungi la linia de final, sunt primii care te felicită pentru parcurs. Acești profesori merită apreciați și păstrați în amintire o viață întreagă, iar în momentul în care reușești un pas important în carieră, gândește-te că o mică parte din succes se datorează și acelui profesor care te-a mustrat când a fost cazul și care te-a felicitat atunci când ai avut nevoie. Arată-ți aprecierea față de profesorii buni din viața ta și oferă-le la rândul tău amintiri pe viață!

Înapoi la blog