Îți place să faci cadouri? Iată 5 lucruri pe care le spun despre tine cadourile pe care le oferi.
Share
Cadouri personalizate sau nepersonalizate? Ce spun despre tine cadourile pe care le oferi și cum le oferi astfel încât cei care le primesc să fie încântați?
- O treime din români fac cadouri spontane pentru a aduce starea de bine.
- „Împachetează” cadourile în mesaje: cadouri nepersonalizate vs. cadouri personalizate.
- 5 lucruri pe care le spun despre tine cadourile pe care le oferi.
- Cadou scump sau de valoare?
- Cum oferi cadourile astfel încât cei care le primesc să se bucure cu adevărat?
Fie că vorbim de cadouri cu ocazia diferitor sărbători cum sunt Crăciunul, onomastica, ziua femeii sau cadouri pentru diferite momente din viață precum absolvirea, nunta, botezul, pensionarea sau altele, este important să alegi cadouri potrivite.
Acestea pot însemna obiecte care să fie practice, utile pentru cei care le primesc, obiecte care să mențină vii amintiri și emoții din momente importante sau experiențe noi.
Dar cum știi dacă sunt potrivite, ce alegi dintre cadouri personalizate sau nepersonalizate, scumpe sau de valoare?
O treime din români fac cadouri spontane pentru a aduce starea de bine.
Un studiu al celor de la MasterCard ne arată că o treime dintre români fac lunar cadouri spontane iar trendul este în ușoară creștere.
Un alt studiu vine să completeze ideea și arată că în mare parte românii își doresc să primească drept cadou … o experiență.
De ce simt nevoia aceasta? Discutăm aici începând de la un bilet la un eveniment, voucher la spa și până la obiecte care să mențină vii emoțiile unei trăiri sau care reușesc chiar să imprime una nouă.
Din punct de vedere psihologic totul se rezumă la sentimente astfel că un cadou are o însemnătate importantă atât pentru cel care îl oferă cât și pentru cel care îl primește însă există o diferență.
În timp ce persoana care primește cadoul îl percepe ca pe o recompensă, un premiu și se simte importantă, persoana care îl oferă se bucură și profită de ocazie pentru a-și arăta sentimentele față de persoana care îl va primi.
În comun, cele două persoane au sentimentul de fericire și apropiere. Se spune că emoția este direct proporțională cu cât darul coincide cu dorința celui care îl primește.
Astfel, oamenii oferă cadouri spontane, nu neapărat scumpe, dar care să aducă momentul stării de bine și fericire în viețile lor.
„Împachetează” cadourile în mesaje: cadouri nepersonalizate vs. cadouri personalizate.
Cadourile nu sunt niciodată întâmplătoare. Până la momentul oferirii lor este un întreg proces pe care fiecare dintre noi îl urmăm atunci când le pregătim.
Trebuie să ai în vedere câteva aspecte importante pentru a te îndrepta spre un cadou potrivit:
- persoana căreia urmează să-i oferi cadoul,
- contextul, ocazia în cadrul căreia îl oferi,
- cadou personalizat sau nepersonalizat,
- ce vrei să transmiți prin cadoul oferit.
Pentru că nu ai nevoie de un moment special pentru a oferi un cadou, poți alege unul care să transmită gânduri pozitive, să stârnească sentimente plăcute. Poate fi un cadou sentimental, haios sau unul practic.
Cadourile spontane transmit cel mai bine mesaje precum: „mă gândesc la tine”, „zâmbește!”, „vreau să-ți fac ziua frumoasă”, etc.
Dacă este vorba despre un moment special din viața acelei persoane poți opta pentru un cadou nepersonalizat, dar dacă nu știi ce își dorește, ai nevoie de mai multă atenție pentru a evita un cadou neinspirat sau chiar unul pe care l-a mai primit de la altcineva.
Totul este mai simplu când vorbim de cadouri personalizate.
În cazul cadourilor personalizate lucrurile sunt mai clare. Te poți ghida după chestiuni importante din viața persoanei care va primi cadoul tău: profesie, pasiuni, evenimente recente sau poate vă leagă o amintire plăcută.
De ce sunt preferate cadourile personalizate?
- Aduc întotdeauna originalitate, nu vor exista două cadouri la fel.
- Trezesc emoții unice.
- Creează sau aduc în prezent amintiri plăcute.
- Transmit în cel mai clar mod mesajul tău.
Cu ajutorul cadourilor personalizate poți, cu orice ocazie, să transmiți mesaje profunde, precum:
- „te admir pentru ceea ce faci”,
- „te susțin în drumul tău spre împlinirea viselor”,
- „momentul acesta ne leagă și este important și pentru mine”,
- „împărtășesc emoțiile tale”,
- ”însemni mult pentru mine”, etc.
Un mic exercițiu al diferitor contexte te va ajuta să faci diferența între acestea. Transferă exercițiul pe orice ocazie de a oferi cadouri și vei vedea, cu un cadou personalizat nu vei da greș.
1. Imaginează-ți că ai primit o invitație la domiciliul unei familii care se bucură de venirea pe lume a copilului lor.
Vei merge negreșit cu un cadou așa că poți alege unul despre care știi că va fi folositor, cum sunt obiectele de uz pentru copii, dar...
Câte creme, șampoane, uleiuri și baxuri de scutece să adune părinții pentru acel copil? În plus, ai putea să nu cumperi produsele pe care mămica le folosește pentru copil și cu toate acestea îți va mulțumi pentru cadou, îl va pune deoparte și momentul va fi depășit.
Dacă în schimb alegi un cadou personalizat pentru bebeluș, o brățară roșie cu bănuț de argint gravat pentru copii sau un set pentru întreaga familie va impresiona cu siguranță și va stârni emoții puternice.
Un tablou personalizat cu mesaj în care pot adăuga poza lor preferată și care să mângâie sufletul părinților, să le amintească în fiecare zi cât de importanți sunt pentru micuț, nu va trece neobservat.
2. Transpune acum personalizarea cadoului în contextul unei seri alături de foștii colegi și elevi ai unui profesor care s-a pensionat. Câte sticle de vin crezi că va primi?
În schimb dacă ați trăit împreună o reușită la olimpiadă, dacă acest profesor a fost un ghid important în viața ta, dacă ai reușit să-ți împlinești un vis cu ajutorul său, nu lăsa aceste momente să dispară și oferă un cadou personalizat pentru profesor!
La fel, în cazul altor persoane din viața ta, în ipostaze asemănătoare. Dacă aceste persoane sunt importante pentru tine, spune-le prin cadouri deosebite care pot fi orice fel de obiecte chiar și un notebook deosebit, personalizat cu un mesaj, seturi de pix și creion mecanic personalizate, obiecte pe care le pot plasa în locații vizibile sau pe care le vor utiliza.
Iată deci cât de important este masajul, mai presus de obiectele pe care le oferi cadou. Asigură-te doar că au legătură cu experiențe pe care le-ați trăit împreună sau că vin să capteze și să tipărească bucuria unor noi experiențe.
5 lucruri pe care le spun despre tine cadourile pe care le oferi.
Indiferent de ocazie, pregătirea cadourilor este formată dintr-un întreg proces până la oferirea lor.
Principala regulă este ca acestea să aducă bucurie. Apoi, în funcție de informațiile pe care le ai despre persoanele care vor primi cadourile tale ai nevoie de puțin timp pentru:
- stabilirea bugetului,
- mesajul pe care vrei să îl transmiți,
- alegerea câtorva opțiuni de cadouri personalizate sau nu,
- ambalarea cadoului ales.
În linii mari, treci prin câteva etape până decizi ce cadouri oferi iar asta va spune multe despre tine.
Un cadou oferit va transmite că:
- Persoana care urmează să-l primească se află în gândurile tale.
- Ți-ai rezervat timpul și bugetul necesar pentru a găsi cadoul cel mai apropiat de sufletul viitorului posesor.
- Ai petrecut timp în procesul de achiziționare, poate chiar te-ai deplasat în diferite locații pentru a-l găsi.
- Arăți cât de importantă este pentru tine persoana care primește cadoul și mai presus, cât de mult îți dorești să-i aduci zâmbetul pe buze.
- Îți manifești aprecierea, susținerea, iubirea în cel mai personal mod.
Cadou scump sau de valoare?
Cadourile nu au fost niciodată despre mărime, volum, costuri mari sau branduri de renume, etc.
Nu sunt nici despre ofertele și promoțiile pe care le-ai urmărit pentru a cumpăra cadourile la prețuri reduse.
La baza cadourilor este starea sufletească. Sufletul nu ține cont de toate acestea, nu face diferența.
Creierul este cel care aduce în discuție aceste aspecte, dar mai este atunci vorba despre un cadou în adevăratul sens al cuvântului?
Cadourile sunt dorința de a manifesta iubire, afecțiune, apreciere, de a transmite bucurie iar gestul de a oferi cadouri este unul dintre cele mai vechi metode de conectare emoțională interumană.
Prin urmare, atunci când stabilești bugetul pentru un cadou sau mai multe, caută să fie cadouri de valoare și nu scumpe pentru că valoarea unui cadou începe de la primul gând și poate deveni de neprețuit pentru celălalt. Nu are nicio legătură suma cheltuită, mărimea lui sau brandul.
Evită extremele când pregătești cadouri și ține cont de câteva aspecte:
- Dacă oferi cadouri scumpe și asta te afectează, s-a dus toată bucuria. Raportează-te la posibilitatea ta financiară. Cadoul nu este o obligație, nu trebuie să demonstrezi nimic și în plus, contează și ce simți tu în această interacțiune emoțională.
- Ține cont și de ce relație aveți. Pentru persoanele apropiate probabil că ai disponibilitate financiară mai generoasă sau poate că pentru persoana iubită faci cadouri mai des. Și este absolut firesc să fie așa.
- Ține cont și de ocazie. Pentru cei mai mulți dintre noi ziua de naștere este cea mai importantă. Până la urmă poți observa că în cazul onomasticelor nu se oferă cadouri semnificative, cel mai adesea sunt simbolice.
- Setează niște limite de buget și pregătește-te din timp pentru cadourile pe care vrei să le oferi cu diferite ocazii pentru ca acestea să nu-ți creeze un stres și să nu fie prea apăsătoare financiar pentru tine.
Cum oferi cadourile astfel încât cei care le primesc să se bucure cu adevărat?
Când oferi cadouri vrei cu siguranță să te bucuri la rândul tău de acest moment, dar vrei totodată să aduci bucurie și celor cărora le oferi așa că te aștepți la ceva mai mult decât un „Mulțumesc!”.
Vrei să vezi acel zâmbet, acea sclipire din ochi și dacă vei vedea că sunt utilizate acele cadouri, că sunt amplasate în loc de cinste, că inspiră pe cei care le primesc, atunci ți-ai atins scopul.
Un lucru este cert: evită categoric să oferi cadouri banale, care să nu aibă nicio legătură cu persoanele care le primesc. Este important să aduci detalii care să transmită mesajul dorit.
Există însă câteva reguli de bun simț pe care ar fi bine să le respecți în momentul în care oferi cadouri:
-
Ai grijă să nu rămână atașat niciun preț.
Cum am spus, cadourile nu au nicio legătură cu suma cheltuită. Poate fi vorba despre un obiect de mici dimensiuni și scump sau poate fi vorba de un tablou cu mesaj personalizat care să aibă un preț rezonabil, dar care să transmită un gând de care persoana care îl va primi avea mare nevoie. -
Nu oferi obiecte sau produse de igienă corporală dacă nu este o persoană apropiată care ți-a spus că își dorește asta!
Este exact acel cadou neinspirat pentru că acesta poate transmite un mesaj interpretabil. Dacă în schimb știi exact că persoana care primește cadoul tău își dorește un anume set de produse, atunci categoric, mesajul tău va fi unul pozitiv fără urmă de interpretare. -
Nu oferi cadouri pe care le deții de ceva vreme sau poate chiar le-ai folosit!
Sună ciudat să discutăm despre asta, dar este important să nu se producă această confuzie: când oferi un obiect care îl ai și poate nu l-ai folosit sau doar l-ai încercat nu poate fi numit cadou. Este în regulă să oferi mai departe, dar nu sunt cadouri pentru că un cadou este despre procesul discutat mai sus. -
Evită să dai bani.
Este o practică adesea întâlnită cu argumente pro și contra. Ba chiar, unii preferă să primească bani și puțini înțeleg nuanța acestor cadouri. Este o lege nescrisă care are câteva excepții.
Poți oferi bani în anumite situații:
- când știi că persoana are nevoie, indiferent pentru ce și ți-a spus clar asta,
- când tu te afli în calitatea soțului, al părintelui sau al bunicilor,
- când participi cu o sumă de bani într-un grup pentru un cadou mai generos. -
Evită articolele de îmbrăcăminte.
Și în cazul articolelor de îmbrăcăminte este necesar să știi ce își dorește persoana care va primi cadoul tău iar aceste cadouri se oferă adesea între persoane apropiate. -
Nu oferi flori artificiale.
Florile artificiale le cumperi pentru tine, pentru a înfrumuseța casa ta. Pentru un cadou, ideal este să alegi flori naturale chiar și la ghiveci, dar ai grijă și la semnificația florilor. -
Dacă oferi cărți, nu scrie pe coperțile acestora.
Chiar dacă autorul cărții nu a semnat prima pagină, nu scrie pe ea. Adaugă o felicitare dacă dorești să transmiți câteva gânduri scrise alături de cadoul tău. -
Ambalează frumos cadoul, oferă-l personal și nu uita să zâmbești!
Dacă nu te pricepi să ambalezi cadoul tău atunci ai la dispoziție magazine care ofera acest serviciu sau poți cere asta chiar la magazinul de unde îl cumperi dacă există posibilitatea. -
Este foarte important să oferi cadoul tău personal, însoțit de un zâmbet larg.
Nu-l trimite prin alte persoane doar pentru că tu nu ai putut ajunge să feliciți persoana sărbătorită. Este în regulă să oferi cadoul mai târziu, dar felicitările tale să le transmiți negreșit, telefonic de ziua persoanei în cauză. Dacă trimiți cadoul tău prin curier, fiind într-o altă localitate sau chiar țară, atunci neapărat, cadoul tău trebuie să aibă și un mesaj scris din partea ta.
Nu uita! Orice moment este ocazia perfectă să oferi un cadou mai ales că acesta îți permite să transmiți mesaje într-un mod atât de frumos.
Bucură-te la rândul tău de acest prilej indiferent că alegi cadourile personalizate, experiențe sau cadouri practice.